Am „călătorit” azi într-un parc apropiat ca să ies puţin din casa care mă strânge - tânăr pensionar fiind. Voiam să-mi pun ordine în gânduri; să văd cu ce voi urma să mă lupt mai departe (râuri sau gunoaie) sau dacă mai are vre-un rost; cu ce să încep curăţenia în apartament (sau cu cine ?!. .), diverse.
M-am aşezat pe-o bancă, la umbră, în ciuda faptului că-mi doream să merg pe jos mai mult,.. să drumeţesc citadin sau să-mi fac kilometrajul de mers pe jos (cum doriţi s-o luaţi).
Priveam consternată cum oameni „buni” hrăneau porumbeii. Nu voi putea niciodată să-nţeleg de ce sunt deturnaţi porumbeii de la rostul lor (şi ale altor păsări) de a curăţa arborii, pomii, plantele.. Mai mult, îi învăţau şi pe copiii cu sufletul curat că e bine aşa ceva. Oamenii cred că le fac un bine. Buuun.. e alegerea lor. Dar, atunci, de ce nu se caţără ei, aceşti „oameni buni la suflet”, prin arbori, să facă ceea ce-ar trebui să facă păsările pe care le hrănesc artificial: să cureţe de dăunători aceşti minunaţi arbori care ne purifică viaţa, ne dăruiesc umbra lor, ne adăpostesc tainele, ne bucură privirea fără să ne ceară ceva în schimb..
Uitându-mă aşa pierită la porumbei, la alt fir al înţelegerii mele s-a format o altă imagine..
Noi, românii.. 50 de ani am fost deturnaţi de la ideea de a ne găsi singuri rostul în lume. Am primit colivii şi firimituri, ne-am prefăcut că facem, şi nici nu ne-a trecut prin cap că avem a returna societăţii aceste costuri printr-un efort special pentru ca şi alţi semeni ai noştri să se bucure de-o viaţă un pic mai uşoară. Cei mai mulţi ne-am bucurat egoist – pur şi simplu. Şi cei care-ar fi vrut să ciripeacă frumos în felul lor au fot curând toropiţi de lenea generală şi dorinţa de a urui haios să primească o bucăţică mai mare. Şi, precum porumbeii am uruit, am ciugulit, şi am ** nonstop. Fără o altă folosinţă pentru pământ, pentru societate, pentru ţară.. ci egoist, pentru stomăcelul personal sau de familie, gaşcă,.. Unii, mai curajoşi, au uruit în particular şi au pus de-o mărgică de-o parte. Alţii, prea curajoşi, au schimbat colivia „labloc” cu cea cu gratii pe drept sau mai puţin pe drept.
Ei da, n-am fost cu toţii porumbei. Vulturii erau vulturi, ereţii - ereţi, privighetorile - privighetori, gaiţele gaiţe,...aşa cum ne-a fost rostuit.
A venit apoi vremea în care am fost lăsaţi din nou liberi să... Să ce ? Cu toţii am devenit nişte porumbei bătrâni... şi aşteptăm din nou fărâmituri de la „cei buni”.. şi nici dac-am vrea nu ne-am mai putea găsi rostul..
Eu nu merit -15% din puţinul "cuvenit". Voi meritaţi ?!
