|
<< Inapoi la subiect
Povestea vorbii / Povestea vorbei (7)
Un grec oarecare, din sate plugar
Plecă și se duse cu al său magar
Pīnă la o rudă ce-i era cumnat
Și avea șederea departe l-alt sat.
Cumnatu-său, care prea mult īl iubea,
Și-n casa-o văzīndu-l o dată abia,
Īl priimi vesel, cum i s-a căzut,
Și seara la cină cu el a șezut,
Cu vorbe, cu glume tot s-a īndemnat,
Ș-a dat cu paharul pīn“ s-a īmbătat.
Culcīndu-se astfel și dormind ceva,
A doua zi capul grozav īi urla,
Īi părea mai mare de cum era-ntīi
Ș-īl trăgea să-l puie iar pe căpătīi;
Īl punea, și geaba, orcum nu-i trecea,
Īl atīrna, parcă locul nu-i plăcea,
Necăjit se scoală, greața a-și scuipa,
Vrīnd și dobitocul a ș-īl adăpa,
Și dacă se duse īn sat la ceșmea,
Fluiera din buze, silindu-l să bea.
Dobitocul īnsă, dacă a băut,
Īși ardică capul ș-īn loc a stătut.
Deci văzīnd țăranul pe al său catīr
Că la fluierarea-i nu face hatīr
Și de īmbiere n-are nici habar
Ca o picătură să-nghiță măcar,
Zise (clătinīnd capul): - Hai, dobitoc, hai !
Tu mai multă minte decīt mine ai !
De făceam aseară ca tine și eu,
Nu era să-mi fie astăzi așa greu.
Fiindcă și următoarea poveste este a rădăcinei beției, o alăturăm aici...
Anton Pann - Povestea vorbii (vorbei) - Ion Creangă |