Cînd a făcut Dumnezău peştii cari se află prin apele curgătoare precum şi prin unele dintre cele stătătoare, cum îs bunăoară iazurile, lacurile şi mările, atunci a făcut el şi patru peşti fără samăn de lungi, de groşi şi de puternici.
    Pre cei dintîi i-a făcut Dumnezău spre folosul omenimii. Pre cei patru din urmă însă, i-a făcut anume ca să ţie pămîntul în spate, ca nu cumva acesta îngreuindu-se cu timpul, să se prăbuşească şi să se cufunde în apa pe care pluteşte.
    Şi cum a făcut el pre aceşti patru peşti urieşi, îndată i-a şi pus să steie în formă de cruce dedesuptul pămîntului, adică unul spre răsărit, al doilea spre apus, al treilea spre amiaz, iară al patrulea şi cel de pe urmă spre miezul nopţii.
    Şi după ce l-a aşezat pre fiecare la locul său, departe unul de altul, anume ca să le vie mai uşor de ţinut pămîntul, le-a poruncit Dumnezău să şadă molcom, să nu se mişte de fel din loc, căci îndată cum s-or mişca, s-or şi prăpădi.
    Unul dintre aceşti patru peşti uriaşi şi anume cel ce a fost pus să steie spre răsărit, se numeşte „începătorul”, pentru că el începe toate celea ce au să le facă ceialalţi părtaşi ai săi. Al doilea, adică cel ce a fost pus să steie spre apus, se numeşte „Ascultătoriu”, pentru că el primeşte sfaturile „începătoriului”. Al treilea, adică cel ce a fost pus să steie spre amiazi, se numeşte „Arătătoriu”, pentru că el conduce soarele şi-i arată calea încotro are să meargă. Iar al patrulea şi cel din urmă, se numeşte „Somnoros”, pentru că toată ziua doarme dus, iară noaptea trezindu-se, conduce luna şi stelele.
    Întîmplîndu-se însă ca „Somnorosul” să se trezească ziua, atunci mînă luna ca să bată soarele pentru că s-a întîrziat, crezînd în buimăceala lui că nu e ziuă, ci noapte, pentru că el rar cînd se trezeşte ziua, ci numai după ce însărează. Şi atunci se naşte întunecime de soare.
    Trupul acestor peşti uriaşi e aşa de lung şi de gros, că uitîndu-te la ei, de-abia le-ai zări spinarea, care e împănată cu ghimpi groşi şi vîrtoşi. Ochii lor lucesc ca lumina şi pătrund cu vederea tot pămîntul. Gura lor e aşa de mare, că ai putea băga milioane de oameni deodată într-însa şi tot nu s-ar putea umplea. Aripile lor îs aşa de late, că ai putea să acoperi ţări întregi cu dînsele. Iar coada lor e aşa de lungă şi atît de puternică, că dacă te-ai afla în apropierea ei cînd o mişcă, pe loc te-ar şi face turtă, că nemic nu s-ar alege din tine.
    „Arătătoriul”, pe lîngă ghimpii de pe spinare, mai are încă unul pe cap, ca de vro şase prăjini de lung, care-l poartă de la răsărit spre apus şi cu care arată soarelui calea încotro are să pornească şi să meargă.
    Cu toate însă că peştii aceştia au un trup şi o gură aşa de mare, totuşi ei nu mînîncă şi nici nu beau mai nemică, ci trăiesc aşa mai mult fără mîncare şi fără băutură. Iară dacă din cînd în cînd flămînzesc sau însetează, atunci îşi potolesc foamea cu lut şi-şi stîmpără setea cu apă de ploaie, care se strecură prin pămînt.
    Cînd îs din cale afară flămînzi şi însetaţi, atunce se-ntorc cu boturile spre pămînt şi nu numai că prind a roade într-însul, ci sug şi toată apa din el şi atunci e în anul acela mare secetă, iară în anul ce urmează foamete.
    Doi dintre aceşti peşti şi anume „Începăatoriul” şi „Somnorosul”, suflă din cîte-o nare numai pară şi foc, astfel că dacă ar îndrăsni cineva să se apropie în partea aceea în care suflă ei cu această nare, pe loc l-ar şi arde.
    De aceea şi e în părţile acelea în care suflă ei cu narea aceasta, o căldură nemaipomenit de mare şi nesuferită. Iară pe ceealaltă nare, suflă numai gheaţă. De-aceea toate celea ce se află în părţile acelea, în care suflă ei cu această nare, fie apă, fie ce va fi, pe loc se şi face sloi de gheaţă.
    Însă aceşti doi peşti nu rămîn necontenit aşa cum au fost de la început, ci din an în an se schimbă la chip, căci narea pe care suflă ei foc se topeşte, iară ceealaltă nare pe care suflă gheaţă, se tot măreşte, fiindcă cresc sloi de gheaţă împrejurul ei.
    Ţinînd peştii aceştia pămîntul necontenit în spate,  foarte lesne poate orişicine să priceapă şi să înţeleagă, că de la o vreme, trebuie să-i doară şi pe dînşii spatele, măcar că-s aşa de mari şi de puternici.
    De aceea, cînd îi doare mai tare spatele, se mişcă şi ei puţin, anume ca să vie greutatea pămîntului de pe o parte pe cealaltă parte a spatelui. La mişcarea aceasta însă, se naşte totdeauna cutremur de pămînt. Şi cu cît mişcarea lor e mai mare, cu atîta şi cutremurul e mai simţitor.
    Tot aşa se cutremură pămîntul şi atunci cînd unul sau altul din aceşti peşti mişcă vreun ghimpe, sau cînd se ating din nebăgare de samă cu coada de vreunul din stîlpii pămîntului. Şi după cum se poartă peştele, adică după cît de tare se mişcă el sau se atinge de stîlpii pămîntului, aşa de tare se cutremură şi se clatină pămîntul.
    Dar nu tot pămîntul se cutremură deodată, ci numai pe unele locuri, pe altele însă nu. Şi aceasta din cauză, că nicicînd nu se mişcă toţi peştii deodată.
    Dacă s-ar întîmpla să se mişte sau să se întoarcă tuspatru peştii deodată, atunci de bună samă că şi pămîntul nu numai că s-ar cutremura, ci s-ar şi prăbuşi în apă şi toată lumea s-ar îneca şi s-ar nimici.
    Aceasta însă nu se întîmplă nicicînd.
    Cînd se mişcă numai un peşte, atunci e altceva, atunci se face cutremur numai pe-o parte de pămînt şi anume numai pe aceea unde se află el şi chiar şi atunci numai în acel loc în care i s-au mişcat ghimpii, aripile sau coada.
    Dar nici lumea aceasta nu poate să nu aibă nicicînd sfîrşit, ci dupre cum fiecare vietate şi lucru are un sfîrşit, aşa trebuie să aibă şi ea odată un capăt.
    Iar capătul lumii va fi atuncea, cînd vor pieri toţi peştii, care ţin pămîntul în spate.
    Cînd va pieri al doilea peşte, atunci va fi un semn că sfîrşitul lumii nu mai e departe, ci aproape.
    Iar cînd vor pieri ceilalţi doi din urmă, atunci va pieri şi lumea, căci nemaiavînd cine să ţie pămîntul în spate, şi-ncărcat fiind de păcatele oamenilor, va trebui numaidecît să se prăbuşească şi să se cufunde în apă.
    Se zice însă că unul dintre aceşti patru peşti, chiar să şi fi pierit şi anume pe timpul potopului, fiind turtit de pămînt, care era foarte apăsat de mulţimea apei ce plouase în decursul celor patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi.
    Alţii însă cred şi spun că unul dintre aceşti peşti să fi pierit, nu se ştie acuma cînd, din cauză că s-a mişcat prea tare şi Dumnezău l-a pedepsit pentru aceasta cu moartea, fiindcă nu l-a ascultat să steie mulcom, după cum i-a spus de la început.
    Cînd şi-a dat peştele acesta sufletul, atunci s-a lăsat toată greutatea pămîntului pe spatele celorlalţi peşti, cari au mai rămas în viaţă şi atunci a fost un nemaispus de mare cutremur de pămînt.
    Şi fiindcă acuma greutatea pămîntului era prea mare pentru cei trei ce-au mai rămas în viaţă, de-aceea unuia dintre dînşii, şi anume celui de cătră apus, adică „Ascultătoriului”, i s-a rupt jumătate de trup şi sîngele îi curgea atît de tare din rană, că şi acesta era cît pe ce să piară. Dumnezău însă s-a îndurat de dînsul şi i-a vindecat rana, iară din sîngele lui, care mai că era să-nece lumea, a făcut o mare, pe semne că „Marea Roşă”. Iară din ghimpii şi din oasele ce i s-au frînt şi n-a apucat să le puie la loc, a făcut mai multe şiruri de munţi, împănaţi cu tot feliul de stînci şi copaci.
    Şi de-atunci a rămas lumea aşa după cum o vedem noi în ziua de astăzi.
    Se zice mai departe că fiecare dintre aceşti peşti înseamnă păcatele oamenilor în fierea sa şi cînd va fi fierea lor aşa de mare şi de plină de păcate, că nu vor putea-o mai mult purta, ci le va plesni, atunci vor trebui şi ei să piară şi atunci va fi sfîrşitul lumii. Căci atunci va fi un cutremur aşa de mare, cum n-a mai fost niciodată mai nainte de aceasta, şi atunci pămîntul numaidecît are să se prăbuşească şi să se cufunde în apă. Iar dacă se va prăbuşi pămîntul, atunci fireşte că şi lumea se va nimici.