După ce şi-au ales paserile împărat şi după ce acuma fiecare şi-a căutat un loc anumit unde să trăiască şi să se hrănească, iată că într-o zi s-au adunat iarăşi la un loc, toate acelea care se ţin de sămînţa celor ce mînîncă pre alte paseri şi după ce s-au adunat, ţinînd sesie între olaltă, după multă vorbă şi sfat, s-au pus în cale, care preste care să fie mai mare, care sub care să vie, si-n ce fel să se arete ele duşmane oamenilor. Şi aşa, după multă chiteală şi chibzuială, s-au înţeles între sine, ca pajura să fie cea mai mare preste toate, de dînsa să asculte fiecare, iară sub pajură să fie şoimul, sub şoimu, hultanul cel negru sau hultanul de cîmp, sub acesta hultanul alb sau hultanul de peatră cu grumazul gol, sub acesta hultanul-negru sau hultanul de peatră cu coada vărgată, sub acesta cilihoiul, cilihoaia sau cilioaia, sub aceasta caia, sub caie uliul găinilor sau găinariul, sub acesta uliul paserilor sau păsărariul, iară sub acesta şi cel de pe urmă uliul rîndunelelor.
    Toate paserile adunate, s-au supus hotărîrei obşteşti, fără oareşicare împrotivire sau alt semn de nemulţămire.
    Uliul rîndunelelor însă, măcar că el dintre toate paserile adunate, era cel mai mic şi prin urmare, ar fi avut să se supuie mai degrabă decît oricare alta, ştiindu-se că e mai sprinten şi mai ghibaci dintre toate, nu voi nicidecum să se supuie hotărîrei obşteşti, ci zise cătră celelalte paseri, ce se aflau de faţă:
    - Da !.. cum nu ?!... mă voi supune şi mă voi teme de voi, ca şi cînd numai voi aţi fi cele mai tari şi mai mari în lume ! Sînt alţii, de care trebuie să mă tem şi cărora sînt nevoit să mă supun ! De voi nici că-mi pasă !
    - Şi oare cine să fie aceia de care zici tu că trebuie să te temi ?... ia-n  spune-ne  şi  nouă ! întrebară  celelalte  paseri, pline de mirare.
    - Cine ?!... nici atîta nu ştiţi ? şi totuşi vă daţi de cele mai înţelepte şi iscusite vietăţi din lume ! Ei bine ! să vă spun eu, cel mai mic şi mai nensemnat dintre voi, pre care l-aţi pus în fruntea cozii... acela de care trebuie să mă tem, şi cărora nu numai eu, ci şi voi, cu toată isteţimea şi tărimea voastră, trebuie să vă supuneţi, sînt puşcaşii !
    - Şi ce ni pasă nouă de puşcaşi ?... ce ni pot ei face ?... dacă-i iertat să  te-ntrebăm, ziseră toate celelalte paseri într-un glas, luîndu-l în batjocură.
    Uliul rîndunelelor răspunse:
    - Nu ni pot face nici mai mult, nici mai puţin, decît ca să ne înpuşte, cînd li vom pica bine din dămînă, şi-atunci... ori vă pasă, ori nu vă pasă, veţi trebui să ziceţi rămîi lume sănătoasă ! 
    - Aşa ?!... vezi, asta n-am ştiut-o ! 
    - Dacă n-aţi ştiut-o pînă acuma, s-o ştiţi de-acuma înainte !
    - Ei ! dacă-i treaba astfeli, apoi... ce mai atîta vorbă !... să ne despărţim de la olaltă şi să nu fim mai mult la un loc, căci atunci nici puşcaşilor nu li vom putea aşa de lesne cădea din dămînă.  
    Şi cum rostiră acestea cuvinte, îndată întinseră aripele, zburară şi se despărţiră de la olaltă, şi de-atunci încoace, nicicînd nu îmbla mai mulţi uli la un loc, temîndu-se să nu deie puşcaşii cu crucea peste dînşii şi să-i înpuşte, şi numai atunci se adună mai mulţi la un loc, cînd dau de vreun hoit.
    Uliul rîndunelelor, prin priceperea şi isteţimea sa, a ştiut foarte bine cum să se scoată de sub supunerea şi ascultarea care i-au fost menit-o, fără voia sa, celelalte paseri din neamul lui.