» prezentare
» bibliografie
» pesteri
» spiritual
» idei
» statiuni balneoclimaterice
» drumuri spre lacuri
» trasee Bihor-Vladeasa
» buletin informativ - localitatile Romaniei
» legende
» folclor
» terapie
» muntii nostri
» album cu poze din Romania



 Marcian David Bleahu



  << Inapoi la subiect
Legenda muntelui Iorgovan


    Īntre Mehadia şi Orşova, trenul aleargă prin valea Cernei, care aproape de satul Topleţ e atīt de strīmtă, īncīt formează un defileu. De către apus, muntele Iorgovan pare că ar voi să īnchidă valea Cernei.
    Interesant e că Cerna, care de altcum este destul de zgomotoasă, aci, la poalele Iorgovanului, pare că s-ar speria şi i-ar fi frică de colosul ce-i stă īn cale, căci curge foarte liniştit, ca şi cīnd n-ar voi să tulbure somnul sau liniştea cuiva.
    Tradiţia povesteşte că uriaşul Iovan Iorgovan ar fi īngropat de vie pe sora sa īn muntele acesta. Cerna, văzīnd o astfel de grozăvie, şi-ar fi domolit cursul, ca să asculte vaetele sfāşietoare ale fetei īngropate. Şi de atunci, īn locul acesta tot tace şi ascultă.
    Iată ce se aude prin părţile acestea despre Iovan Iorgovan...
    De mult, foarte de mult, pe vremea cīnd īncă se mai găseau balauri prin peşterile Dunării, veniseră odată prin ţinuturile Cernei, patru copilaşi mici, frumoşi şi drăgălaşi, ca nişte copii de īmpăraţi. Un băiat şi trei fetiţe. Era Iovan Iorgovan cu trei surori ale sale.
    Neumblaţi şi nepăţiţi, copilaşi prostuţi, alergīnd şi jucīndu-se prin codrul des, au rătăcit unul de altul şi nu s-au mai putut īntīlni. Dar n-a pierit nici unul din ei, ci au crescut toţi patru şi s-au făcut mari. Fetele erau nişte fecioare frumoase ca zīnele din poveste. Mai ales cea mai mare era ca ruptă din soare. Iorgovan se făcuse un voinic puternic ca un uriaş şi frumos ca un luceafăr, căci găsise izvoarele calde din valea Cernei şi se scăldase īn ele.
    Mergīnd odată Iorgovan la vīnat, călare pe cal, şi urmat de un dulău īnspăimīntător, ajunse chiar la locul acela, unde muntele pare că ar voi să īnchidă valea Cernei. Deodată aude prin codru un vaet de femeie, care ţipa după ajutor. Nu putea īnsă desluşi bine, din care parte venea strigătul, căci Cerna făcea un zgomot asurzitor. Făgădui deci Cernei un peşte mare, cu solzi de aur, dacă va tăcea, să poată auzi din care parte vine strigătul de vaet. Cerna, ademenită de făgădaşul lui Iorgovan, tăcu ca mută.
    Iorgovan auzi acuma bine, că ţipătul venea de către stīnca de la poalele muntelui. Īn cīteva sărituri de cal se apropie de stīnci şi văzu, că un spurcat de balaur, mare şi urīt ca iadul, prinsese o fată frumoasă şi o trăgea după sine peste stīncă. Alt om ar fi īncremenit de spaimă dar uriaşul Iorgovan care nu ştia ce-i frica, apucă ghioaga, sări jos de pe cal şi se repezi la balaur. O lovitură puternică īntre ochii lui cīt pumnul īl făcu să stea pe loc şi să scape fata, care căzu la pămānt īn nesimţire. O luptă groaznică, pe viaţă şi pe moarte, se īncinse īntre voinic şi balaur. Lupta fu lungă şi crīncenă. Curgeau sudorile şiroaie de pe amīndoi şi erau atīt de fierbinţi, īncīt piatra stīncii īncepu să se moaie subt picioarele lor. Cine se urcă pe stīnca aceasta şi astăzi poate vedea afundate īn piatră urmele lui Iorgovan, a calului şi a cīnelui său şi a balaurului.
    Frīnt şi zdrobit de loviturile ghioagei uriaşului, sfīşiat de colţii puternici ai cīnelui, balaurul, vrīnd să-şi mīntuie viaţa, o luă la fugă peste munţi şi dealuri, īndreptīndu-se spre peşterea sa de pe malul Dunării. Dar Iorgovan īncălecă calul şi cu ajutorul cīnelui nu-i pierde urma, ci īl goneşte pīnă la peştera Dunării, unde īi dă lovitura de moarte. Din sīngele īmpuţit al balaurului s-au născut muştele columbace , care ne năpăstuesc şi astăzi, omorīndu-ne vitele cu otrava lor.
    Iorgovan nu zăbovi nimic, ci o luă īnapoi şi, purtat de calul său iute ca vīntul peste văi şi munţi, se īntoarse īn grabă la fata care zăcea īncă leşinată, īn locul unde o lăsase. Cīnd o văzu iarăşi, i se păru că un īnger s-a coborīt din cer pe pămīnt, ori că o zīnă a venit de pe alte tărīmuri, atīt de frumoasă şi de fermecătoare era. Un dor necunoscut pīnă atunci īl cuprinse, să o ia īn braţă să o strīngă la piept şi să nu se mai despartă de ea, cīt va trăi. Aduse īn fugă apă rece din Cerna, o stropi pe faţă iar cīnd deschise nişte ochi mari şi negri, ca mura coaptă, privirile ei īl străbătură pīnă īn adīncul inimii. Īncepu să o mīngīie şi cu un sărut dulce īi acoperi buzele ca de floarea crinului.
    Īn clipa aceea īnsă, ca din pămīnt răsăriră līngă el alte două fete.
    - Iovane, Iorgovane, tu ai scăpat pe sora noastră din ghiarele balaurului - zise una dintre ele.
    Iorgovan privi năucit la ele şi le-ar fi dorit să fie orişiunde, numai acolo, nu, unde stau īn faţa lui.
    - Cine sīnteţi voi şi ce vreţi - se rosti el către ele.
    - Nu ne mai cunoşti, frate Iorgovane ? Noi, tustrele, sīntem surorile tale, care ne-am rătăcit de tine, cīnd eram īncă mici.
    Fata, care zăcea pe pămīnt, desmetecită de vorbele surorilor ei, privi lung la voinicul ce sta īn faţa ei; īl recunoscu şi ea şi cu un oftat adīnc şi amar zise:
    - Frate, dulce frăţiorul meu, acuma te recunosc şi eu. Amar de viaţa mea ! Spune-mi, cum o să-ţi pot mulţumi ?
    Dacă ceriul s-ar fi rupt şi ar fi căzut pe capul lui Iorgovan, n-ar fi fost mai mirat, mai amărīt şi mai zdrobit, auzind vorbele acestea. O furie groaznică īi īntunecă minţile. Nebun de durere, prinse pe sora sa scăpată din ghiarele balaurului şi o īngropă de vie īn sīnul muntelui. Dacă nu putea fi a lui, nici a altuia să nu mai fie. Se văita biata fată şi se ruga de frate-său să-i cruţe viaţa atīta de fragedă, dar īn zădar. Iorgovan nu mai era om.
    Pămīntul o acoperi şi o viaţă tīnără se stinse īnainte de vreme, cu moartea cea mai īnfiorătoare.
    Cerna, īngrozită de o astfel de nelegiuire, a amuţit, ascultīnd vaetele sfāşietoare ale fetei, care veneau de supt pămīnt. Şi de atunci şi astăzi īşi opreşte zgomotul, pīnă ce trece de locul acesta.
    Iorgovan a mai rătăcit o vreme prin īmprejurime, căci, nebun cum a rămas, totuşi nu se putea despărţi de locul unde şi-a īngropat ce i-a fost mai scump īn viaţa sa. Īntr-o dimineaţă, zăcea mort pe mormīntul surorii iar muntele a rămas de atunci „Muntele lui Iorgovan”.


Tony Brill - Legende populare romāneşti - Minerva
Copyright © 2005-2017 e-calauza.ro. Toate drepturile rezervate.