Spre deosebire de Soare, care are în fiecare zi a anului aceeaşi înfăţişare, Luna este un astru capricios, supus, asemenea omului, temporalităţii şi morţii. Tragedia Lunii (apariţia şi, după ce a ajuns la împlinire - la Luna Plină -, dispariţia ei în decursul unei luni lunare) este şi tragedia omului al cărui început, naşterea, deschide perspectiva sfârşitului, momente biologice extreme, separate de miezul sau puterea vieţii. Soarele întinereşte şi îmbătrâneşte zilnic fără să "moară"; Luna se "naşte şi moare" cu fiecare evoluţie în jurul Pământului. După unele legende, "Luna e om; la început mititel ca şi copilul şi apoi îi tot cresc aripile împrejur până ce devin una şi e rotund. Apoi începe iar a îmbătrâni şi a se face tot mai mic, aripile i se taie, până rămâne ca degetul şi iar se naşte din nou". Prin procesul de repetare pe care-l sugerează, luna a îndeplinit condiţia esenţială a oricărui orologiu. Într-adevăr, prin fazele sale diferite calitativ şi prin forma schimbătoare de la noapte la noapte, Luna sugerează un veritabil proces de numărare, fiind numită chiar "mama pluralului". De altfel, noaptea a căpătat adevărata substanţă a timpului de la astrul lunar care creşte, descreşte şi dispare în limite constante de timp. Fără astrul lunar, bezna nocturnă nu ar fi apărut în mentalitatea celor vechi ca simbol al timpului măsurat, probabil, pe nopţi şi nu pe zile. O dovadă incontestabilă că în calendarul popular supravieţuiesc elemente specifice calendarelor lunare sunt cele aproximativ 20 sărbători nocturne şi priveghiuri: Crăciunul, Revelionul, Lăsatul Secului de Paşte, Paştele, Focul lui Sâmedru, Noaptea Strigoilor şi altele.