Cīnd īi dai, īi fată vaca.
Cīnd īi ceri, īi moare viţelul.
Zgīrcitul, cīnd a făcut clacă şi-a văzut atīta lăcustă de oameni īmpīnzindu-i lanul şi mīntuindu-i treaba cīt ai bate din palme, a zis bucuros:
E-hei, săracile mīini multe, tare-s bune !...
Da cīnd s-a făcut seara şi-a-ntins masa clăcaşilor, sta posomorīt şi se uita chiorīş cum piere udătura, de parcă s-ar fi dus pe gura lupului, ş-atunci s-a-ntors cu ciudă:
Dă dracului, că nu-s de soi gurile multe !...
Albina, X (1907), nr. 37, p. 996