Nişte călugări de modă veche, de pe timpul bunicului, umblau de-a strīnsul pentru mīnăstire. Şi ca să nu pară că cerşesc, au luat pe un prostălan cu ei, căruia īi făceau cu ochiul, şi el īndată īncepea a lăuda şi a dori anumite lucruri.
Īntr-un loc au văzut nişte oi cu mieluţi. Mirīndu-se, prostul zise:
Bună ar fi una la noi la mīnăstire !
Şi romīnul gospodar īndată şi sări cu vorba:
Dar, vai de mine, părinţilor, poftiţi şi luaţi două-trei, de sufletul morţilor şi de sănătatea noastră.
Īn alt loc erau nişte viţele.
- Bună ar fi una la noi la mīnăstire !
Mai scărpinīndu-se omul după cap, dă o viţea de pomană.
La o altă casă, cu flori multe la ferestre, intră călugării, īnsă nu era ce căutau ei, ci numai o droaie de fete, care de care mai frumoase. Cei mai bătrīni au pus privirea īn jos, īnsă prostul, trăgīnd cu ochiul, zise la plecare:
Bună ar fi una la noi la mīnăstire !...
Calendarul sătenilor pe anul 1924, īntocmit de Mihail Sadoveanu, P. Gheorgheasa şi S. T. Kirileanu, Bucureşti, p. 145