Zice că codobatura dintru īnceput n-a avut de feli coadă, ci coada care o are ea acuma a fost a ochiului-boului.
Aceasta s-a īntīmplat adică aşa, că fiind ea poftită la nunta ciocīrliei şi fiindu-i ruşine a merge fără coadă la nuntă, s-a dus la ochiul-boului şi l-a rugat pe acesta, ca el să-i īmprumute coada sa pe vro cīteva zile.
Ochiul-boului, care avea trup mic ca şi acuma, dară coadă foarte lungă, nu se puse de pricină, ci-i īmprumută bucuros coada.
Codobatura, cīnd se văzu cu coadă, bucuria ei n-a fost proastă, se duse tot jucīnd şi sărind īntr-un picior la nuntă, unde ajungīnd, se petrecu şi se veseli mai dehai decīt oricare altă pasere.
După ce s-a sfīrşit acuma nunta ciocīrliei, care a ţinut mai multe zile olaltă, ochiul-boului se duse la codobatură şi-şi ceru coada īnapoi.
Dar codobatura, căreia īi plăcea foarte mult coada, fiindcă i se şedea foarte bine cu dīnsa, s-a făcut că nici nu-l aude şi nu-i dete coada.
De-atunci apoi, adică de la nunta ciocīrliei, a rămas ochiul-boului făr de coadă, iară codobatura cu coadă.
Dar temīndu-se codobatura ca nu cumva să vie īntr-o zi ochiul-boului şi să-i ieie coada pe furiş, de-aceea bate ea necontenit dintr-īnsa, ca să se īncredinţeze de-o mai are ori ba.
