După ce a făcut Dumnezeu lumea şi toate vietăţile cîte sînt într-însa şi la urmă pre om, atît oamenilor cît şi fiecărei vietăţi, între care fireşte că se aflau şi paserile, le-a dat cîte un fel de hrană anume, ca să aibă ce mînca.
    Toţi oamenii şi toate paserile, cum au început a mînca hrana ce le-o dete Dumnezeu, s-au şi săturat, numai codobaturile şi ţiganii, orişicît au mîncat, nu s-au mai putut sătura.
    Văzînd Dumnezeu nesaţul acestora, s-au supărat foarte tare şi a zis cătră codobatură:
    - Cînd se vor sătura ţiganii şi vor zice din toata inima, că nu sînt flămînzi, atunci să te apropii tu şi tot neamul tău de sate !
    Iară ţiganilor le-a zis:
    - Cînd se vor apropia codobaturile de sate, atunci să vă săturaţi şi voi !
    Dar fiindcă ţiganii, orişicît ar mînca, mai niciodată nu se pot sătura, chiar şi atunci cînd se duc la vreun praznic, unde toate mîncările şi băuturile se dau degeaba, de sufletul morţilor, ci ei, orişicît mănîncă, cînd se scoală de la masă şi se depărtează numai vro cîţiva paşi de casă, zic, ca şi caii cum s-au sculat de jos, că n-au mîncat nemică, că sînt flămînzi de nu se mai pot ţinea pe picioare, de-aceea şi codobaturile nu se pot apropia niciodată de sate.
    Şi codobatura de-aceea se numeşte pasere ţigănească, pentru că ea numai atunci se apropie de vrun sat, cînd un ţigan, după ce a fost la vreun praznic şi după ce a mîncat, spune că s-a săturat. Dar fiindcă ţiganii mai nicicînd nu se pot sătura, de-aceea şi ea mai niciodată nu se poate apropia, ca alte paseri, de locuinţele oamenilor.
    Iară „jumătate-de-pasere” se numeşte codobatura de-aceea, pentru că tuturor celorlalte paseri li-e iertat orişicînd să între prin sate, numai ei nu-i este iertat.