Acu´ sute de ani, când turcii au început a se întoarce pe meleagurile lor, un paşă bâtrân, sărăcit şi cam bolnav hotărâ să rămână în Dobrogea. Mulţi turci au rămas în ţara noastră fermecaţi de frumuseţe..
    Techir, căci aşa-i spunea paşei, avea un bordei mai îndepărtat; să-şi ascundă în el beteşugurile, să nu vorbească lumea despre el.. Se mai ajuta la trebi cu calul său Belghir care începuse şi el să dea semne de bătrâneţe. Nu aveau pe nimeni de ajutor.. Se iubeau aşa, unul pe altul şi îşi amăgeau traiul cu te miri ce. 
    De la o vreme însă turcul se îmbolnăvi grav. Picioarele i se umflară din cale-afară şi nu mai putea umbla nici măcar după o cană de apă. Stătea sărmanul în faţa bordeiului, înţepenit, iar Belghir îl privea cu ochii umezi. 
    Într-o zi, Techir îşi aduse aminte că stă prin preajmă un hoge – un preot musulman -  prieten al lui din tinereţe şi ar fi vrut să-l mai vadă odată înainte de a închide ochii. Dar cum să urce pe cal când el abia se putea muta de colo-colo.. ? Încet-încet, înhămă pe Belghir la o căruţă (harobă, cum îi spunea el) şi porni. 
    Ajuns la hoge îl rugă să-i citească din Coran (cartea sfântă a musulmanilor), poate „Allah” a lăsat acolo un cuvânt pentru boala lui. Hogele, dorind să-l ajute a citit cât a citit dar lui Techir îi părea că nimic nu se potriveşte cu suferinţa lui.. Când să plece, hogea a mai deschis odată cartea şi găsi vorbele: „Mântuirea se află numai în iubire; să te încrezi celui care te iubeşte şi să te laşi în voia şi dragostea lui căci numai aşa te vindeci de toate durerile.”
    Bietul Techir, a plecat plângând că nu are pe lume pe nimeni să-l iubească, afară de Belchir...  A dat drumul hăţurilor şi s-a lăsat în voia calului. Calul, beteag şi el, a tras căruţa cu tot cu Techir în apele lacului.. S-au scăldat cu bucurie, s-au tăvălit prin noroiul acela moale şi negru, au ieşit la soare şi s-au zvântat.. Azi aşa, mâine aşa, turcul a început a se înviora, picioarele i se dezumflară şi începu a umbla mai bine. Ba, şi Belghir se înzdrăvenise.
    După ce s-a pus pe picioare, turcul şi-a făcut bordei pe malul lacului. 
    Vestea însănătoşirii lui s-a dus departe şi mulţi betegi au venit la Techir să afle minunea. Cu timpul, împrejurul bordeiului lui Techir s-a făcut aşezare omenească, azi oraş, şi vin oamenii să se îngrijească de sănătate..
    De-atunci aşezarea şi lacul poartă numele Techirghiol adică „Lacul lui Techir”.