Era nepot de fiu al lui Mircea şi fiu al lui Vlad, cel supranumit „Dracul” de unde lui Vlad i se va spune şi „Dracula” sau „Draculea”, adică fiul lui „Dracul”.  
    Tatăl său, Vlad Dracul, fusese primit în ordinul cruciat al Dragonului, creat de către Sigismund de Luxemburg, rege al Ungariei şi împărat al Germaniei. Pe lângă un port anume, membrii acestui ordin purtau la gât un colier cu cruce şi cu un balaur, care simboliza diavolul, de unde supranumele de „Dracul”. La care „fiul Dracului” va primi şi pe acela de „Ţepeş”, de la pedeapsa cu tragerea în ţeapă. 
    Ca prinţ, Vlad Ţepeş dimpereună cu fratele său Radu cel Frumos, a fost ostatic în Turcia de unde în 1448 fuge mai întâi în Moldova, apoi în Transilvania. După ce în anul 1456 ia domnia, în anul următor îl ajută pe Ştefan – văr şi prieten – să ocupe tronul Moldovei. Însă aşa de mult ura răul din ţara sa – spune o cronică slavonă – că dacă săvârşea cineva vreun rău, fie hoţie, fie tâlhărie, vreo minciună sau nedreptate, acela nu era chip să rămână „viu”. Bogat sau sărac, boier sau preot, nu-şi putea răscumpăra viaţa, oricât de mare bogăţie ar fi avut. Pedepsirea boierilor trădători în ziua de Paşte a anului 1459 a devenit faimoasă aşa cum toate faptele sale au devenit legende. În acelaşi an refuză să mai plătească tributul turcilor şi ia măsuri de apărare. Iar când Mohamed a II-lea îi trimite soli să-i ceară tributul şi pentru anii dinainte şi, odată cu acesta, 500 de copii pentru corpul ienicerilor, Vlad se înfurie şi le spune că nu le va mai plăti în veci nimica.
    Sultanul a dat atunci ordin lui Hamza-Paşa să-l prindă şi să-l ducă la Constantinopol. Ţepeş, aflând  gândurile şi planul turcilor, se preface că este de acord, îi ia prizonieri pe Hamza şi pe grecul Catabolinos, împreună cu ceata de soldaţi care-i însoţeau, şi-i trage în ţeapă lângă Târgovişte. 
    Înfuriat, Mohamed porneşte atacul asupra oştilor româneşti dar noaptea care a urmat au trăit o grozăvie. La lumina torţelor de răşină, Ţepeş, dând iureş în goana cailor prin tabăra lui Mohamed a dat foc corturilor şi i-a speriat de moarte. Atât de mare a fost spaima încât sultanul se pregătea să fugă. Mai apoi, încercând totuşi să nu se lase înfrânt ci să înainteze, după ce a trecut prin pădurea de ţepe de lângă Târgovişte în fruntea căreia se afla Hamza-Paşa, Mohamed se grăbeşte să se retragă spunând că nu poate să ia ţara unui astfel de domn; ba, chiar ar fi spus că „un asemenea bărbat ar merita mai mult”. 
    Numai trădarea boierilor, care l-au pus domn pe Radu, a dus la înlăturarea de la domnie a lui Vlad Ţepeş. Acolo unde n-a reuşit armata duşmană au reuşit intriga şi trădarea.
    Poporul a fost alături de domn şi a dus peste secole amintirea faptelor lui de vitejie.