Acolo unde copiii nu ştiu cât preţuieşte pâinea şi unde animalele suferă de foame şi de sete şi nimeni nu le poartă de grijă, Păstorul Lupilor îşi trimite lupii să prade gospodăriile pentru ca stăpânii lor să înveţe a preţui munca.
    Odată, pe luncile din preajma Ierniorii, trecea cu turma Fleascu, un cioban din Muntele Rece. El se gândea că, până la asfinţitul soarelui, trebuie să ajungă în valea Irişorii, unde fratele lui mai mare hotărâse să facă popas de noapte. „Încă trei zile ne mai trebuie, se gândea el, şi ajungem pe păşunile noastre de la Trunchii cei Putrezi”.
    Deodată, de peste culmile Ijarului se arătă altă turmă. Întîi se gândi să-şi îndemne oile să treacă de cheile Someşului Rece, să nu se amestece cu oile străinului, dar ceva îl făcu să stea pe loc. Ciobanul străin nu avea bundă albă ca şi ciobanii din partea locului şi nici oi albe nu se vedeau. Parcă prea înaintau cu spor. Fleascu nu-şi putea lua ochii de la mersul turmei străine şi, când se apropie, mai mult văzu că ciobanul nu era cioban, iar turma nu era de oi. În urma unui om a cărui îmbrăcăminte era doar pielea lui acoperită cu păr des de lup, veneau lupii cât frunză şi iarbă. Când ajunseră pe plaiul neted de pe Faţa Pojarului, conducătorul lor le făcu semn să stea şi-i zise lui Fleascu:
    — Mână-ţi oişoarele mai încolo, să nu se amestece cu câinişorii mei.
    Fleascu îşi mână turma dincolo de pârâu şi, fiindcă aici ecoul e mai puternic, auzi tot ce se punea la cale pe Faţa Pojarului.
Păstorul Lupilor îşi împărţea turma, trimiţând lupii după pradă.
    — Tu, Surule şi cu aceştia duceţi-vă în Mărişel, la Petrea lui Tipidoc, că are două sute de oi, dar nu dă nimănui nici măcar o fărâmă de caş. Mergeţi şi, spre seară, mâncaţi-i zece oi.
    Şi lupii plecară în sus pe coastă şi intrară în pădure.
    — Voi trei, şi-i arătă pe cei trei despărţindu-i de turmă, mergeţi la Ana Moroflecului că are trei feciori, dar nici unul nu are grijă de vacă. Când îl trimite pe cel mare, acesta zice că n-are chef să meargă şi-l trimite pe cel mijlociu. Mijlociul e un leneş şi jumătate şi-l trimite pe mic, iar cel mic iese pe uşă şi se duce la joacă, iar vaca rămâne zile întregi flămândă şi însetată. Mergeţi şi-o scoateţi din suferinţă, Mâncaţi-o, să ştie să-i preţuiască laptele
    Şi aşa făcu până-şi împărţi aproape toată turma. Mai rămăsese numai un lup sur. Stătea pe coadă şi-şi privea stăpânul în ochi, aşteptând. 
    - Tu, Şchiopule, du-te la Fleascu şi-i mănîncă un miel, să ştie să asculte altădată poruncile Stăpânului Lupilor.
    Dar Fleascu se făcu că nu vede şi n-aude. Însă lupul s-a ţinut o vreme prin hăţişuri şi, când i-a venit lui bine, i-a furat lui Fleascu un miel din turmă.
    Apoi Păstorul Lupilor a plecat pe cărăruia ce trece peste Colţii Ierniorii. Şi, când a ajuns sus, a urlat o dată prelung de-au răsunat văile şi prin pustietăţi i-au răspuns lupii bătrâni: Auuuuu ! şi lupii tineri: Lililili ! iar ecoul le ducea glasul din munte în munte până se stingea prin păduri.
    Se împlinea vremea când soarele, căzut în căldarea de piatră săpată între Colţii Derdeleului, lumina munţii scăldându-i în văpăi şi când moţii de dincoace de Grui îşi trimiteau copiii cu vitele la adăpat în izvoarele limpezi ale Apusenilor.