În vremile de demult era în obicei ca, la tot omul care făcea vreo vitejie mai mare, craiul să-i dăruiască o moşie.
    Pe vremea lui Ştefan cel Mare, pe Valea Bârgăului, de la Cetatea Bistriţa spre răsărit, trăia un om căruia i se dusese vestea, de bogat ce era. Şi pe bogătan îl chema Rusu. Nu se ştie dacă era rus au ba, ori numa-l chema Rusu, căci niciodată nu spusese cuiva în ce chip ajunsese pe meleagurile noastre şi ce hram purta. 
    Bogat cum era îşi făcuse o mică oaste din ciobanii care-i păşteau oile şi-i tăiau pădurile. Apoi, pentru ca la primejdie să aibă unde se adăposti, îşi făcu mai întâi o cetate mică. Apoi o întări şi-i făcu o magazie în care-şi ţinea toate averile. 
    Pentru oaste, făcu o cetate mai mare în marginea văii iar în magazia acestei cetăţi ţinea bunătăţile mai puţin scumpe şi făcuse şi încăperi pentru cătane.
    Venind însă Ştefan cel Mare, îl bătu şi-i luă cetăţile dimpreună cu toate bunătăţile. Dar Rusu, prinzând de veste ce va să fie, îşi îngropase autul în pământ aşa că Vodă nu puse mâna chiar pe toate. Se crede că şi azi tot acolo sunt..
    Locurile unde au fost cetăţile se vede la “Cetăţuia Mică” şi la “Cetăţuia Mare” iar satul a rămas cu numele stăpânului său – Bârgăul Rusului.