Indreptandu-se din Vf. Papusa spre E, Culmea Boteanu este ultima ramura a celui de-al treilea dintre grupurile muntoase in care, spre rezumarea descrierii, am fragmentat amfiteatrul de creste al masivului. Arcuindu-se treptat spre SV si apoi spre S, aceasta culme pierde repede inaltime, atingand o inseuare foarte joasa "Poiana Boteanului", dupa care se bifurca la randul ei intr-o culme secundara dar mai inalta "Plaghia" si o continuare principala "Pleasa Draganului", mai scunda si ingustata aproape pana la disparitie intre vaile Rausorului si Clabucetului. Tot atat de neasteptat insa, acest brat isi recapata vigoarea pe masura ce inainteaza spre S, largindu-se pana la dimensiuni de ordinul kilometrilor si inaltandu-se din nou — pana la peste 500 de metri deasupra vailor marginitoare — inainte de a cobori in ultimele trepte inviorate de peticele de calcar ale muntilor Juga si Posada.
