» prezentare
» bibliografie
» pesteri
» spiritual
» idei
» statiuni balneoclimaterice
» drumuri spre lacuri
» trasee Bihor-Vladeasa
» buletin informativ - localitatile Romaniei
» legende
» folclor
» terapie
» muntii nostri
» album cu poze din Romania



 Marcian David Bleahu



Muntii nostri aur poarta
 
..................................................................................................................................................................................................


  « Inapoi

Compartimentul Pietrosu

"Compartimentul Pietrosu, unul dintre cele trei compartimente ale Muntilor Rodnei, este limitat de Saua Galatului (E) si Saua Tarnita Batranei (V). Din punct de vedere morfologic este alcatuit din trei ramuri principale, ale caror altitudini depasesc 2000m. Prima ramura este situata intre Saua Galatului si Vf. Buhaescu Mare si reprezinta portiunea centrala a crestei principale, (in lungul ei sunt presarate varfuri semete ce depasesc 2000m, ca cele ale Galatului, Laptelui Mare, Negoiasa Mare, Repede, Cormaia, Obarsia Rebrii. Aceste varfuri, cu versanti abrupti si caldari glaciare adanci, adapostesc mari intinderi de jnepenisuri, din care adesea rasar oglinzile sclipitoare ale unor "ochiuri de apa". Spre sud, plaiurile de sub creasta principala ofera un peisaj silvestru mai monoton, comparativ cu cel de pe versantul maramuresean, care se ridica asemenea unui zid de cetate in circurile Negoiescului si in cele ingemanate de la obarsia paraielor Buhaescu, Preluci, Repede, Gardina si Fetii, care, inmanunchindu-se, formeaza Valea Repede. Cea de-a doua ramura se desprinde, spre nord, din culmea principala, prin Vf. Buhaescu Mare si Vf. Rebra, atingand inaltimea maxima in Vf. Pietrosu de unde, pierzand din altitudine, se continua in lungul pintenului Piciorul Mosului, care coboara spre valea Viseului, etaland un relief glaciar complex, cu cel mai frumos si diversificat peisaj alpin din Carpatii Orientali (creste inguste, caldari glaciare cu pereti abrupti si iezere alpine, vai salbatice cu povarnisuri aproape verticale, numeroase "picioare de munte" etc). Pe versantul estic al acestei ramuri, la izvoarele paraului Pietrosu, care coboara in cascade, este situat unul dintre cele mai pitoresti lacuri glaciare din masiv, Lacul Iezer (Taul Pietrosului), la 1786m alt. De asemenea, in caldarea de sub Vf. Rebra, drenata de salbatica si pitoreasca vale Buhaescu, se mai pastreaza patru iezere (Taurile Buhaescului), legatura dintre ele fiind asigurata prin cate o cascada de 4-6 m inaltime, al caror curs de apa, in cadere, tulbura linistea zanoagei. A treia ramificatie, orientata est-vest, este cuprinsa intre centrul orografic Buhaescu Mare si Tarnita Batranei, mai scurta comparativ cu precedentele. Este alcatuita din roci cristaline, atingand altitudinea maxima in Varful Gropilor. Aici fenomenele glaciare sunt mai putin caracteristice, pe masura reducerii masivitatii si altitudinii, in schimb exista o bogata vegetatie subalpina, constituita din tufe dese de jnepenis greu de strabatut." autori Iuliu Buta. Ana Aurelia Buta
| sus |
Copyright © 2005—2024 e-calauza.ro. Toate drepturile rezervate.