» prezentare
» bibliografie
» pesteri
» spiritual
» idei
» statiuni balneoclimaterice
» drumuri spre lacuri
» trasee Bihor-Vladeasa
» buletin informativ - localitatile Romaniei
» legende
» folclor
» terapie
» muntii nostri
» album cu poze din Romania



 Marcian David Bleahu



Muntii nostri aur poarta
 
..................................................................................................................................................................................................


  « Inapoi

Muntii (Masivul) Cozia

Culmile muntoase care se ridica pe stanga Oltului, in dreptul statiunii Calimanesti, sunt cunoscute frecvent sub numele de Culmea Coziei, Creasta Coziei, Muntii Coziei dar mai ales de Masivul Cozia. Asocierea de culmi aproape radiare care se desprind din varful Cozia (numita si Ciuha Mare, Ciuha Neamtului) si separate de vai adanci, impadurite, pastreaza, datorita izolarii lor de muntii si de dealurile inconjuratoare, aspectul unui masiv unitar care se inalta in partea central-sudica a Carpatilor Meridionali, la contactul cu Muscelele Argesului. Cuprinsi intre Dambovita si Olt, in partea de sud a Muntilor Fagaras, izolati de acestia din trei parti de culoare depresionare joase, Tara Lovistei, Poiana, Jiblea-Calimanesti, ale caror plaiuri au inaltimi medii de 500-700m, Masivul Cozia, desi cu inaltimi modeste (1300-1500m), se detaseaza clar aparand ca un bastion izolat cu abrupturile marginale si crestele lui centrale. Masivul Cozia este marginit spre nord de Tara Lovistei, una din cele mai intinse depresiuni intramontane din Carpatii Meridionali. Spre nord-est, micul defileu de la Pripoare al paraului Baiasu separa Masivul Cozia de culmea Poiana Spinului prin care se ajunge in creasta centrala a Fagarasului, in apropierea lacului Avrig. In vest, intre Lotru si Calimanesti, ultimul defileu al Oltului - defileul de la Cozia - impunator prin ingustimea si frumusetea sa, separa Masivul Cozia de culmile Muntilor Capatanii. Spre sud si sud-est Masivul Cozia este despartit de dealurile subcarpatice de catre Depresiunea Jiblea-Calimanesti. In est si nord-est Depresiunea Poiana, extinsa pe paraul Baiasu si pe afluentul sau Poiana (Paraul Alb), separa versantii abrupti ai Coziei, atat de impunatori in Sturu si Piatra Soimului, de culmile mai joase (Dealul Cheantu) ale Muscelelor Topologului. Masivul Cozia are o pronuntata asimetrie intre versantul nordic, foarte abrupt de-a lungul faliei Brezoiului, si versantul sudic mai prelung, cu pante mai domoale. Masivul Cozia se incadreaza in muntii cu altitudine mijlocie din tara noastra, altitudinile cele mai mari aflandu-se in partea centrala, acolo unde varfurile ce se profileaza din cele doua culmi principale, care se sudeaza perpendicular in Varful Cozia (Ciuha Mare), depasesc frecvent 1550m alt.; situate pe directie generala sud-vest—nord-est, Ciuha Mica 1629m, Durducul (Crucea Ciobanului) 1568m si Bulzu 1560m, ce se insiruie la distante foarte apropiate pe directie nord-vest — sud-est. Din aceste culmi centrale, ce au caracterul unui important nod orohidrografic, se ramifica radiar culmile secundare care coboara catre defileul Oltului si catre depresiunile marginale. Primul ghid turistic "Cozia" din colectia "Muntii nostri" a fost alcatuit in 1986 de prof. Nicolae C. Popescu si Danut Calin.
| sus |
Copyright © 2005—2024 e-calauza.ro. Toate drepturile rezervate.